Societatea Civilă și Integrarea

În Belgia, spre deosebire de alte țări către care românii au emigrat, descoperim că aceștia se împart în două categorii; angajații de la Instituțiile Europene și cei ce lucrează în afara acestor instituții. Rareori aceste două categorii interacționează între ele, acestea având nevoi diferite în privința integrării.


În mod special cei care nu activează în cadrul Instituțiilor Europene, odată ajunși în Belgia, sunt nevoiți să presteze un job sub nivelul de pregătire din țară până la recunoașterea sau echivalarea studiilor sau au fost nevoiți, în mare majoritate, să aleagă statutul de independent pentru a putea lucra legal. Apoi, necunoașterea legislației, a limbii flamande sau franceze este un alt impediment în găsirea rapidă a unui loc de muncă.
Cu ajutorul altor romani care au déjà vechime în Belgia și cunosc mai bine cum se desfășoară viața în regat vom încerca să le punem la dispoziție noilor veniți informații care să îi ajute și să le faciliteze procesul de integrare.

Scroll to Top